Compania, la care statul român deține mai mult de o treime din acțiuni, a terminat anul trecut cu profit net consolidat de 851,9 milioane lei, de peste 12 ori mai mare față de cel din 2021, iar cifra de afaceri s-a dublat, la 13,58 miliarde lei.
Engie România, unul dintre cei doi mari furnizori de gaze naturale pentru populație de pe piața românească, controlat de grupul francez omonim, a terminat anul trecut cu un profit net de 492,8 milioane lei, în creștere cu 28% față de 2019 (385,2 milioane lei).
În cursul anului 2019 s-au aplicat prevederile celebrei și controversatei OUG nr. 114/2018, potrivit căreia producătorii români de gaze au fost obligați să își vândă producția furnizorilor consumatorilor casnici la prețul plafonat de 68 lei/MWh.
Grupul francez Engie și compania italiană Enel sunt interesate să preia compania portugheză Energias de Portugal (EDP), specializată în energii regenerabile, toate trei fiind active pe piața din România.
Profitul net al Engie România, una dintre cele două companii care domină industria locală de distribuție și furnizare de gaze naturale, a scăzut anul trecut cu peste 11%, de la 80 de milioane de euro la 71 de milioane euro.